Despre Mozilla Europa

Proiectul Mozilla doreşte să menţină libertatea de alegere şi inovaţia pe Internet. Pentru a face asta, Proiectul Mozilla produce şi oferă suita premiată de aplicaţii Mozilla pentru Internet şi poştă electronică precum şi alte produse şi tehnologii, cum ar fi Bugzilla.

Misiune

Misiunea Mozilla Europa e să întreţină Proiectul Mozilla prin dezvoltarea, oferirea şi promovarea software-ului gratuit Mozilla şi proiectele înrudite în Europa.

Misiunea asociaţiei Mozilla Europa e descrisă în statute.

În special, Mozilla Europa se va ocupa de următoarele proiecte:

  • unirea forţelor cu comunităţile Mozilla locale, regionale şi naţionale pentru a promova Mozilla şi produsele înrudite în întreaga Europa;
  • încurajarea programatorilor independenţi, universităţilor, companiilor şi administratiilor să contribuie la proiectul Mozilla scriind cod sursă sau finanţând proiectul;
  • încurajarea utilizării navigatorului Mozilla şi a produselor înrudite prin oferirea de servicii necesare utilizării produsului.

Motivaţiile contribuitorilor la Mozilla

Fiecare contributor are propriile motive să dedice timp şi energie unui proiect de o asemenea amploare. Cele mai frecvente motivaţii sunt:

  1. oferirea unei game întregi de produse pentru Internet (navigare, poştă electronică, cititor Usenet, client IRC) pentru o varietate de platforme şi aplicaţiilor independente şi tehnologiilor necesare.
  2. plăcerea de a învăţa şi a contribui la implementarea ultimelor standarde şi tehnologii, cum ar fi HTML, CSS, XML, XSLT, împreună cu mai mulţi programatori inteligenţi care fac parte dintr-o comunitate eficientă şi vibrantă.
  3. oportunitatea de a lua parte la un proiect internaţional, care nu ţine cont de culturi, limbi, continente sau fuse orare.

Consiliul de Directori de la Mozilla Europe

Mozilla Europa e o organizaţie non-profit care se bazează pe Association Loi 1901 din Legea Franceză. Asociaţia a fost fondată de câteva persoane care contribuie la proiectele Mozilla şi la alte proiecte care se ocupă cu software gratuit. Primul Consiliu de Directori e compus din:

Tristan Nitot, (Preşedinte)
În ultimii 20 de ani, Tristan a lucrat în domeniul calculatoarelor şi, mai recent, al Internet-ului. A ocupat diferite poziţii în mai multe domenii cum ar fi computer training, suport tehnic, pre-vânzări şi dezvoltarea afacerilor. Ultima funcţie ocupată a fost la Netscape, unde a petrecut 7 ani, ca reprezentant pentru Tehnologie şi Standarde în Europa. În puţinul timp liber, Tristan a pus bazele OpenWebGroup, pe care îl conduce în prezent. Începând cu jumătatea anului 2005 lucrează pentru Mozilla Europa unde s-a alăturat echipei care se ocupă cu relaţii publice şi marketing. Tristan vorbeşte limba franceză şi limba engleză.
Jean-Christophe Lapprand, (Administrator)
Jean-Christophe a lucrat pe diverse posturi în companii care vând sau distribuie software de mai bine de 25 de ani şi a fost unul dintre fondatorii şi CEO al PartnerSoft. A petrecut 5 ani dezvoltând parteneriate şi soluţii pe platformele Netscape în Europa. Jean-Cristophe este cetăţean francez. Vorbeşte franceza, engleza şi germana.
Pascal Chevrel, (Secretar General)
Pascal este membru al comunităţii Mozilla de multă vreme. El a furnizat mai multe resurse de asistenţă a utilizatorului şi a participat la creearea a două portaluri centrate pe Mozilla pentru vorbitorii de limbă spaoniolă. În 2005, Pascal a scris o carte în franceză despre Firefox şi Thunderbird. Pascal conduce acum localizarea web şi dezvoltarea comunităţii cu precădere a comunităţii spaniole unde este purtător de cuvânt pentru proiectul Mozilla. Pascal vorbeşte engleza, franceza, spaniola şi puţină catalană.
Peter Van der Beken
Peter a fost contribuitor la Mozilla înainte de a fi angajat la Netscape pentru a contribui permanent. El este co-proprietar al modulului DOM şi proprietar al modululuiXSLT, si a reprezentat Netscape la W3C XSL Working Group. Peter e şi super-reviewer, ceea ce arată experienţa lui cu tot proiectul Mozilla. Începând cu jumătatea anului 2005 Peter lucrează la Mozilla Europa unde ajută la programarea proiectului Mozilla. Peter e cetăţean belgian şi vorbeşte limba olandeză, franceza şi engleza.
Axel Hecht
Axel e doctor în matematică şi contribuitor la Mozilla din 1999. El este proproetar al modulului RDF şi a lucrat cu Peter timp de câţiva ani pentru a mări suportul pentru XSLT. Axel lucrează pentru Corporaţia Mozilla unde se ocupă cu administrarea proiectului de localizare, dezvoltarea platformlelor şi marketing tehnic. Axel a organizat Zilele Programatorului European în 2001, 2002 şi 2004. Axel e cetăţean german şi vorbeşte limba germană şi engleza.
Zbigniew Braniecki
Zbigniew e membru al MozillaPL şi unul din conducătorii echipei AviaryPL. Zbigniew este interesat de proiectul Mozilla din 2001 şi e contribuitor activ din 2005. Zbigniew se ocupă cu dezvoltarea pe plan internaţional a produselor Mozilla şi promovarea tehnologiilor Mozilla în Europa de Est. Zbigniew lucrează pentru o companie britanică, este cetăţean polonez şi vorbeşte limba engleză şi poloneza.

Foşti membri ai consiliului

Jan Varga
Jan, cetăţean slovac, a contribuit la Mozilla timp de câţiva ani. La universitatea unde lucrează a scris o teză care include şi programarea de clienţi bazată pe XUL (aplicaţia XML folosită la Mozilla pentru a descrie interfaţa de utilizator). Apoi Jan a venit la Netscape pentru a lucra la Mozilla. Jan locuieşte în Ruzomberok, în Republica Slovacă şi vorbeşte limba slovacă şi engleza.
Olivier Meunier
Olivier este programator dr software gratuit. El a creat şi se ocupă de proiectul DotClear, o unealtă weblog care respectă standardele. Olivier este şi contribuitor la OpenWebGroup, fondator al asociaţiei APINC, unde a ocupat postul de administrator. La mijlocul anului 2005 a fost angajat de Mozilla Europa pentru a administra şi îmbunătăţi sistemulCMS. Olivier vorbeşte franceza şi engleza.